Între acte – Virgina Woolf

Îmi este dificil să fac un rezumat al cărţii, poate şi pentru că scopul romanului este acela de a transmite senzaţii, nu imagini. Acţiunea se desfăşoară de-a lungul unei singure zile, anume ziua când în sat are loc reprezentaţia anuală de teatru. Desfăşurarea acţiunii vizează atât piesa cât şi pauzele din cadrul ei.

Probabil cel mai intens moment din roman este acela când, într-o scenă intitulată „noi înşine” , spectatorii se trezesc faţă în faţă cu un şir lung de oglinzi, faţă în faţă cu propriile lor reflexii. Sunt reflexii deseori incomplete, care îi obligă pe spectatori să se privească aşa cum sunt ei de fapt. Spectacolul reacţiilor este unul de-a dreptul savuros, toţi oamenii, cu o singură excepţie, încercând să evite momentul fatal al confruntării cu propria lor imagine. Este o scenă care predispune la analiză. Câţi dintre noi avem, în fond, curajul, de a ne înfrunta identitatea, de a reunţa la imaginea pe care ne-am făurit-o despre noi înşine în favoarea unei viziuni obiective? Prea puţini.

Romanul mi s-a părut totodată, spectacolul trist al unor identităţi consumate în rutină, al unei vieţi care, în ciuda simplităţii ei, cere sacrificiul suprem: cel de a abandona toate iluziile şi poezia care stăpânesc sufletul, pentru a primi în schimb doar zeci de „ce-ar fi fost dacă” şi insatisfacţia unei vieţi, a cărei ciclicitate previzibilă nu mai oferă nimic în afară de prilejul unor constatări.

„Între acte” nu este un roman care poate fi gustat de mulţi. Probabil majoritatea cititorilor şi-ar asuma impresia mea iniţială, afirmând dezgustaţi „ ce porcărie”. Dar pentru acea minoritate dispusă a căuta îndărătul cuvintelor, romanul se va dovedi o aventură plăcută şi un prilej de noi reflecţii.