Jocul cu mărgelele de sticlă-Herman Hesse
Având în centrul ei biografia lui Josef Knecht, maestrul jocului cu mărgelele de sticlă, cartea ne introduce în Castalia, o lume în afara lumii.
Indiferentă la timp şi istorie, Castalia se conturează ca un uriaş templu al culturii, un loc în care vieţuiesc aproape exclusiv intelectuali, un loc în care cunoaşterea, în multiplele ei forme, pare a reprezenta unicul scop. Mai mult însă, Castalia este şi patria jocului cu mărgelele de sticlă.
Schiţat doar vag de autor, jocul cu mărgelele de sticlă este în esenţă o sinteză între arte, reprezentând şi unica formă prin care se poate realiza trecerea de la o artă la alta, comasarea tuturor cunoştinţelor într-un tot.
Devenit încă din tinereţe elev al unei şcoli de elită, Josef Knecht se adaptează fără dificultăţi legilor care guvernează Castalia. Parcurge toate treptele ierarhice, ajungând în final să deţină funcţia supremă, aceea de magister ludi, de maestru al jocului cu mărgelele de sticlă.
Ajuns însă în acest punct, Josef constată că imensul tărâm al Castaliei este totuşi ciudat de limitat. Dar părăsind Castalia, Knecht face pasul către o lume în care timpul îşi urmează cursul. O lume în care bătrâneţea şi moartea nu fac diferenţa între intelectuali şi săraci cu duhul.
Cartea este completată de poeziile lui Knecht cât şi de cele trei biografii fictive, scrise de acesta în timpul studiilor în Castalia. În esenţă, toate biografiile gravitează în jurul aceleiaşi idei: incapacitatea omului de a-şi înşela destinul. Căci, fie că vorbim de aducătorul de ploaie, de călugărul Josefus Famulus, sau de prinţul indian, toate personajele se întorc în vechea lor matcă şi îşi acceptă în final destinul.
Am spus la început că „Jocul cu mărgelele de sticlă” m-a golit de iluzii… Am început să citesc cartea plină de neastâmpăr, visând în secret la o Castalie devenită realitate, la o lume în care aspiraţiile pe plan intelectual să nu fie permanent condiţionate de lupta pentru existenţă. Dar Castalia, tărâmul libertăţii, s-a dovedit, pentru mine ca şi pentru Knecht, doar o colivie de aur. Nu putem fi superiori decât raportându-ne la alţii. Dar dacă aceşti alţi oameni resping sistemul nostru de valori? Knecht afirma că pentru oamenii de rând Castalia reprezintă doar un moft, un lux pe care nimeni nu şi-l poate permite în vreme de război. Şi mă întreb… Ce se va întâmpla în clipa în care cultura se va transforma, dintr-o necesitate, într-un lux? Câţi intelectuali nu vor sfârşi devoraţi de propriile lor aspiraţii, într-o Castalie care şi-a închis definitiv porţile de ieşire?
9 Comments
stefan07
O foarte frumoasa prezentare la o carte deosebita. Eu am vazut acest joc cu margele de sticle ca pe un iscusit mod de a ilustra antagonismul real-utopic, dar si falimentul celor doua viziuni. Avem doua "margele de sticla" reprezentand cele doua filosofii. Le poti tine in mana, le poti cantari, poti privi prin ele; inevitabil te vei juca cu ele si vei ajunge poate sa le spargi si sa afli cu uimire ca perfecta lacrima de sticla este alcatuita din mii de cioburi ascutite, adevaruri mici, marunte si crude.
Presupun ca fiecare isi sparge margeaua realitatii pana la urma. Grav este cand o spargem si pe a doua.
Katze
Mulţumesc pentru aprecieri, Stefan. Iată o interpretare la care nu m-aş fi gândit. Totuşi, cele două mărgele, aşa cum le prezinţi tu, sunt ceva accesibil doar "oamenilor de rând". Intelectualii superiori, de tipul lui Knecht, vor privi mereu lumea prin mărgeaua utopiei şi vor suferi o imensă dezamăgire constatând că ea nu coincide cu cea a realităţii.
User Waldorf
Ma potrivesc destul de rar cu cartea citita si cu momentul respectiv dar atunci cand o fac, pierd de fiecare data linia primara a cartii si ma trezesc fascinat de armonicile secundare generate. Acum (de exemplu) imi este toata mintea plecata in directia conexiunii Maestru – Discipol. Mi-am dat seama ca de multi ani de zile n-am mai avut un “profesor” pe care sa il las sa ma formeze. Adun informatii dezorganizate si le adun dupa mintea mea intr-o ordine oarecare. Este poate pentru prima data cand as avea chef sa las pe cineva sa imi livreze informatiile intr-o ordine verificata de generatii anterioare. Nu stiu de ce m-a aucat sa scriu pe blogul asta … Fug sa citesc. Mai am cateva pagini.
Izabela
@User Waldorf Tanjim dupa libertate pana cand o avem. Si eu m-am simtit sufocata ani de-a randul de algoritmii impusi de diversi mentori (de la parinti la profesori) si am incercat sa “evadez”. Acum, incep sa simt lipsa acelei ordini. Viata in spiritul unor anumitor reguli/crezuri nu este cea mai plina de satisfactii, dar are macar meritul de a fi previzibila.
borcan
stii cumva, au facut filmul ?
admin
Buna,
Habar nu am, desi ar fi interesant de vazut.
Tomina
,,Saraci cu duhul” nu inseamna prosti, redusi, neinstruiti, ci smeriti, ceea ce este cu totul altceva.
cristina poskwich
Dorinta de a citi ,de a te strecura intr-o lume ideala e ca iubirea,inexplicabil de frumos!
alina silaghi
Tot timpul m-am gandit daca jocul e al margelelor sau al nostru…noi ne jucam cu ele sau ele cu noi..
Cele doua margele pot sa se joace cu tine ,te lasa sa te joci cu ele pana cand..se sparg…si atunci constati ca mii si mii de cioburi reflecta alte jocuri din alte margele…suntem mereu intre doua realitati…chiar in noi insine…