Misterele din Udolpho-Ann Radcliffe

În primul moment, tonul cărţii m-a descumpănit. Poate pentru că m-am dezobişnuit cu romanele sentimentale, cu personaje impresionabile care izbucnesc în lacrimi din orice motiv. Poate că experienţa romanelor anterioare nu m-a pregătit suficient. Cert este că în prima fază „Misterele din Udolpho” împrumută mai degrabă tonul unui roman de dragoste. Abia către sfârşitul primului volum acţiunea îşi intră în drepturi. Am citit romanul pe nerăsuflate …

„Misterele din Udolpho” prezintă povestea lui Emily St. Aubert. Traiul idilic al fetei este întrerupt de moartea mamei ei. Puţin mai târziu, tatăl lui Emily, St Aubert, se îmbolnăveşte şi doctorii îi recomandă să călătorească. Departe de a-i îmbunătăţi starea, călătoria îi dăunează. Personajul moare, nu înainte de a-şi ruga fiica să nimicească anumite documente, fără însă a le citi.

Emily rămâne în grija unei mătuşi. În paralel ea se îndrăgosteşte de un tânăr, Valacourt. Idila dintre cei doi este primejduită atunci când mătuşa lui Emily se căsătoreşte cu un italian, Montoni şi se mută, împreună cu acesta şi cu nepoata ei, la Udolpho, un vechi castel din Pirinei.

La scurt timp după sosirea lui Emily la Udolpho, evenimente ciudate încep să se petreacă. Emily află că cetatea aprţinuse doamnei Laurentini, care dispăruse în circumstanţe misterioase. Ulterior Emily descoperă ceva teribil în spatele unei draperii dintr-o galerie de tablouri.

Curând iese la iveală că mariajul dintre Montoni şi mătuşa lui Emily fusese doar o stratagemă a italianului pentru a pune mâna pe averea familiei St Aubert. Dar deoarece Montoni nu reuşeşte să-şi convingă soţia să treacă pe numele său pământurile care reveneau de drept lui Emily, doamna Montoni este închisă într-un turn, unde moare la scurt timp după aceea.

Cu ajutorul unui prizonier, Emily reuşeşte să evadezer din Udolpho, dar, în drum spre Franţa, vasul pe care se află naufragiază, călătorii reuşind însă a supravieţui. Emily constată că soarta o adusese în acelaşi loc unde, cu un an în urmă îşi pierduse tatăl. Se împrieteneşte cu contele de Villefort, care de curând intrase în stăpânirea unui castel din zonă. Castelul aparţinuse răposatei marchize de Villeroi, faţă de care tatăl lui Emily manifestase un interes neobişnuit înainte de a muri.

Într-o noapte, pe când se plimba prin apartamentele răposatei marchize, Emily descoperă, în patul în care murise marchiza, un om. Înspăimântată, ea fuge. Cercetări ulterioare nu scot la iveală nimic. Zile mai târziu, Ludovico, un slujitor care se oferise să stea de veghe în acele camere, dispare fără urmă.

Evenimente ulterioare aduc rezolvarea misterelor, Ann Radcliffe dovedindu-şi astfel talentul de a oferi explicaţii raţionale unor evenimente purtând amprenta supranaturalului.

Finalul romanului este în manieră tipic romantică: Emily se căsătoreşte cu Vallancourt şi, ca urmare a morţii lui Montoni, îşi redobândeşte pământurile primite de la mătuşa ei.

„Misterele din Udolpho” este, fără îndoială, genul de roman care îţi lasă nopţi nedormite, care îţi înfierbântă imaginaţia. Acestă trăsătură este speculată de Jane Austen în al ei roman „Mănăstirea Northanger” . Căci „Misterle din Udolpho” este romanul care înfierbântă imaginaţia Catheriniei. Afirmasem, în recenzia despre „Mănăstirea Northanger”: „Catherine Morland este un personaj care suferă pe propria ei piele efectele acestor lecturi nepotrivite”. Este o afirmaţie asupra căreia mă văd nevoită să revin. O carte este ceea ce facem din ea. Şi depinde doar de noi dacă o transformăm o formă de divertisment în sursa de inspiraţie a unor scenarii lipsite de fundament.

Cert este că “Misterele din Udolpho”, departe de a se încadra în categoria “lecturilor nepotrivite” este un roman de referinţă al literaturii universale, motiv pentru care vi-l recomand cu căldură.