Misterul din Caraibe-Agatha Christie
Până la urmă, Miss Marple este un personaj foarte reuşit. Iată concluzia la care am ajuns după ce, timp de trei ore, în tren, m-am pierdut în lumea scriitoarei mele preferate. Totul ţine de decor. Cadrul influenţează personajele, le face să îşi scoată în relief una sau alta din laturi. Miss Marple călătoreşte. Nu oriunde, ci în Caraibe. Departe de casă, bătrânica reuşeşte totuşi să se simtă în largul ei. Feţele se schimbă, însă tipologiile umane rămân aceleaşi: domnul Rafiel, bătrânul bogat, aflat pe moarte, care găseşte totuşi forţa să se bucure de ultimele clipe; Esther Walters, secretara acestuia; Jackson, tânărul Cassanova ahtiat după bani; tinerii soţi Kendal, care şi-au investit toată averea într-un hotel iar acum urmăresc temători dacă afacerea va avea succes; maiorul Palgrave, care plictiseşte pe toată lumea povestindu-şi aventurile din tinereţe; soţii Hillingdon şi Dyson.
Fire sociabilă, Miss Marple devine curând ascultătorul preferat al bătrânului maior Palgrave. Şi, aşa cum se întâmplă întotdeanua, discuţia alunecă într-un final spre crime. Dar fix în clipa în care bătrânul se pregăteşte să scoată la iveală poza unui criminal neprins, el se întrerupe brusc, îngrozit . Ore mai târziu, maiorul Palgrave este găsit mort în bungaloul său. La prima vedere cazul pare simplu: uitase să îşi ia pastilele împotriva tensiunii iar consumul excesiv de alcool îşi spusese cuvântul.
Totuşi, Miss Marple nu poate să uite scena cu poza. Dispariţia ulterioară a fotografiei nu face decât să îi confirme cele mai mari temeri: maiorul Palgrave fusese asasinat. Din păcate o insulă exoctică nu este totuna cu St Mary Mead, iar simpatica bătrână întâmpină dificultăţi serioase în cercetările ei. Ajutorul vine de unde se aşteaptă mai puţin: un bătrân bolnav, însă suficient de lucid pentru a privi dincolo de aparenţe.
„Misterul din Caraibe” m-a făcut să trag o concluzie neaşteptată cu privirea la relaţia dintre mine şi Miss Marple. Credeam că bătrâna mă enervează, însă nu era ea, ci cadrul sufocant al satului St. Mary Mead care mi se părea de fapt ridicol: parohia, aristocraţia de provincie, tineretul rebel care animă din când în când atmosfera.
Din acest motiv „Misterul din Caraibe” nu este doar un roman poliţist foarte reuşit, ci şi primul citit de mine care o pune cu adevărat în valoare pe Miss Marple.