Muncile lui Hercule … moderne –Agatha Christie

Ajuns la o vârstă înaintată, Hercule Poirot plănuieşte o spectaculoasă retragere din profesiunea de detectiv. Citind despre adevăratul Hercule, micul belgian constată cu destulă satisfacţie că, schimbările în societate au dus la o inversare de valori: dacă în trecut valoarea unui om se măsura exclusiv prin forţă fizică, în prezent munca intelectuală este mult mai apreciată.

Este motivul pentru care detectivul decide să imite cele 12 sarcini ale lui Hercule. Prin urmare, el hotărăşte să mai accepte doar 12 cazuri, care să se asemene, într-un fel sau altul, cu muncile eroului din mitologia greacă.

Alegerea se dovedeşte dificilă şi astfel cele 12 cazuri în poartă pe Poirot în cele mai diferite locuri ale Europei, de la o staţiune montană din Elveţia, până la un cimitir din Italia şi un pension de fete din Franţa.

Romanul ne dezvăluie un personaj uşor diferit de cel cu care ne-am obişnuit. Micul belgian trece cu vederea fraudele unui doamne de companie, riscă să compromită o doamnă din înalta societate înscenându-i un adulter, închide gura unui întreg sat şi sfârşeşte prin a-l trimite pe Cerber înapoi în Infern. De asemnea, este pentru prima dată când în surprindem pe Poirot în postura de erou romantic, cu ruj pe mustăţi , trimiţând trandafiri roşii unei doamne. Poirot este umanizat, fără a-şi perde însă nicio clipă calităţile înnăscute de detectiv şi de fin cunoscător a psihologiei umane.

„Muncile lui Hercule … moderne” este mai mult decât un roman poliţist, fiind în acelaşi timp o splendidă ilustrarea a talentului scriitoarei care reuşeşete să reunească, în decoruri variate, o sumedenie de tipologii umane, dovedind astfel că un fapt este rareori produsul circumstanţelor, ci al oamenilor, care, din disperare sau lăcomie , comit crime, furturi, răpiri …