Noaptea umbrelor-Agatha Christie

Timp de mulţi ani, Agatha Christie a reprezentat pentru mine scriitoarea desăvârşită; îi căutam cărţile în toate anticariatele, iar ziua în care Rao a început să-i publice romanele a fost una cu adevărat memorabilă. Puteam să „digerez” zeci de cărţi mai puţin plăcute, când ştiam că pe un raft mă aşteaptă un roman al scriitoarei. Iar acum asta…

„Noaptea umbrelor” a fost o decepţie în cel mai înalt grad. Un roman prost structurat şi în multe privinţe total neatractiv.

Am citit în viteză prima jumătate a cărţii, tot căutând acel „ceva” care mă fascinase până acum la romanele poliţiste. Nu l-am găsit. De fapt, într-un punct am ajuns să mă îndoiesc că este vorba, de fapt, despre un roman poliţist. Ici-colo câteva elemente care nu mi-au stârnit imaginaţia (dat fiind că am trecut de vârsta la care poveşti cu ţigănci citind viitorul în palmă mă atrăgeau) proiectate pe fundalul unui căsnicii dintre doi oameni cum nu se poate mai diferiţi.

Pe scurt, „Noaptea umbrelor” este povestea lui Michael Rogers, care se îndrăgosteşte de Fenella (Ellie) Guteman, una dintre cele mai bogate tinere americane. Cei doi se căsătoresc şi se mută pe „Moşia Tiganului” , în ciuda multiplelor avertizmente că locul ar fi blestemat. Apoi Ellie moare, din cauze aparent naturale.

Tonul romanului lasă de dorit, iar acest lucru irită cu atât mai mult cu cât este imposibil să-ţi dai seama dacă scriitoarea l-a abordat în mod voluntar, pentru a sugera caracterul personajului, sau nu.

Mă consolez cu gândul că Agatha Christie a vrut să redea modul de gândire al unui om după toate aparenţle bolnav psihic. Asta ar justifica o parte din lipsurile romanului.

Sfârşitul e previzibil, iar mărturia din final mi-a lăsat impresia unei răzbunări a cărei victimă inocentă este, bineînţeles, cititorul: un potop de cuvinte care nu aduc cu sine satisfacţia de a pătrunde în mecanismele gândirii unui om. Nu. Nu simţi decât nevoia de a scăpa, de a căuta refugiu în altă carte, mai bună.

„Noaptea umbrelor” este primul roman de Agatha Christie pe care mă feresc să-l recomand, primul roman care aruncă o umbră asupra portretului de „scriitoare de geniu” pe care mi-l făcusem desprea ea.