Noi – Evgheni Zamiatin

În sfârşit, după multe şi nesfârşite tatonări, a venit vremea romanului „Noi” să aterizeze în lista mea de lecturi.  Primele câteva pagini mi-au provocat o reacţie puţin bizară, dacă e să ţinem cont de conţinutul cărţii: am izbucnit în hohote de râs, şi cu greu m-am putut calma. Motivul ? Universul imaginat de Zamiatin miroase a matematică de la o poştă. Pasionată atât de literatură, cât şi de ştiinţele exacte, am suferit un mic şoc când am văzut ce grozăvii iau naştere din combinarea celor două materii. Ceea ce nu înseamnă că romanul nu mi-a plăcut. Din contră, cred că în amintirea mea va ocupa un loc de cinste, tocmai pentru modul original în care a fost scris.

Într-un univers postapocaliptic, oamenii duc o viaţă „perfectă”, într-o lume „perfectă”. Întreaga lor existenţă este reglementată de reguli stricte, au ore de muncă riguros planificate, ore de plimbare şi se împerechează frumos, odată la trei zile, cu persoana care le-a fost repartizată. Nu există familii, nu există intimitate, nici sentimente. Oamenii sunt uniformizaţi până la confundare. Poartă uniforme identice, îşi duc viaţa în locuinţe transparente (care se întunecă doar pe durata Orei Personale), au numere în loc de nume şi aproape că gândesc la fel. Imaginaţia, creativitatea, sentimentele, aspiraţia către un alt ideal sunt privite drept ceva nociv, iar deseori Binefăcătorul intervine cu mâna lui de fier pentru a înăbuşi pentru totdeauna orice elan revoluţionar.

În această lume trăieşte şi D-503. D-503 nu este doar un număr perfect integrat în sistem, ci şi constructorul  unui vehicul cosmic, menit să răspândească noua ordine în toate colţurile galaxiei. Bineînţeles, descrierea unei civilizaţii se poate face cel mai bine prin cuvinte, iar ce vorbe ar fi mai potrivite decât cele ale unor supuşi îndrăgostiţi de sistem? Aşa că D-503 începe să scrie, să îşi povestească viaţa, să prezinte minunata lume unde trăieşte. Admiraţia lui pentru ordinea instaurată depăşeşete graniţele normalului. Faptul că oamenii sunt monitorizaţi aproape necontenit, că viaţa lor este planificată în cele mai mici detalii, este pentru D-503 caracteristica cea mai importantă a unei civilizaţii evoluate.

În clipa în care în viaţa lui D-503 apare frumoasa I-330, convingerile bărbatului sunt puse la grea încercare. I-330 nu este un număr obişnuit. Adoră să cânte la vioară (o muzică atât de enervantă comparativ cu sunetele matematizate care au înlocuit vechile cântece) să se îmbrace după moda de dinainte de criza energetică, fumează, îşi neglijează obligaţiile şi împlică multe alte numere pentru a-şi ascunde fapta. I-330 reprezintă, aşadar, tot ceea ce lumea „normală” condamnă. Şi totuşi D-503 se îndrăgosteşte de ea, deşi nu îşi va mărturisi niciodată acest sentiment. O urmăreşte, doreşte să-i descopere misterul. Când iese la iveală că  I-330 face parte dintr-o mişcare de disidenţă, D-503 se pomeneşte la răscruce. Să o ajute pe I sau să se comporte aşa cum îi cer regulile, şi să raporteze totul superiorilor? Finalul este, dacă nu dramatic, cel puţin şocant.

„Noi” mi-a plăcut, deşi la început nu am ştiut dacă voi putea să privesc romanul din perspectiva cititorului pasionat de literatură şi atât, sau dacă matematicianul din mine se va trezi să strige „wow” în cele mai inoportune momente. Un lucru e cert: indiferent cum priveşti romanul, „Noi” te intrigă, te cucereşte şi te devastează. Vi-l recomand cu căldură!