Nopţi albe pentru Minerva-Rodica Ojog-Braşoveanu

Minerva era o cunoştinţă veche. În „Melania şi misterul din parc” savurasem din plin replicile pline de umor ale fostei profesoare de matematică. Din păcate, am ajuns repede la concluzia că romanul „Nopţi albe pentru Minerva” nu reprezintă cadrul potrivit pentru un personaj de talia ei. Căci Minerva este un om de acţiune; se simte perfect în aglomeraţia Bucureştiului, îşi terorizează constant vecinii cu „producţii muzicale” (totul se învaţă, chiar şi cântatul) îşi fericeşte sublaternii cu probleme de logică dar mai presus de toate, se află mereu în mişcare.

„Mutarea” personajului din Bucureştiul animat într-o comună liniştită unde fiecare cunoaşte pe fiecare, se dovedeşte din acest motiv o mişcare greşită, Minerva fiind practic lipsită de mediul în care obişnuieşte să se desfăşoare. Rezolvă cazul şi găseşte destule prilejuri să facă uz de binecunoscuta-i ironie dar … ceva lipseşte.

Ce se întâmplă de fapt? Asasinarea unui inginer îi face pe poliţiştii bucureşteni să abandoneze confortul relativ al birourilor pentru aerul de munte din comuna P. Pentru Minerva, peisajul nu are nimic nou. Revenită după o absenţă îndelungată, ea găseşte totul neschimbat; ca de obicei, cetăţenii avizi de noutăţi se întâlnesc la frizeria lui Mişu, „Drojdioară” , beţivul, îşi savurează ţuica şi caută din ochi companie în timp ce la poştă Lia Geogrescu se asigură de ordine şi alimentează discret avansurile antrenorului Vasile Dunăreanu. Doctorul Morogan îngrijeşte de ani de zile aceiaşi pacienţi iar Atena Dumitrescu pozează în văduvă-model, întrebându-se ce îi va mai aduce viaţa.

Din senin însă, traiul liniştit al acestor oameni este perturbat de o crimă şi normal că toţi o iau razna. Convinşi în sinea lor că asasinul este Damian, un cetăţean alungat cu ani în urmă din oraş, locuitorii încep să se teamă pentru propria lor siguranţă. Circul se amplifică pe măsură ce tot mai mulţi oameni raportează întâlniri cu ipoteticul criminal. Panica atinge culmi impresionante şi în cele din urmă cetăţenii ajung la concluzia că cel mai cuminte este să se baricadeze frumos în muzeu. Cei câţiva nefericiţi care au proasta inspiraţie să se plimbe în asemenea momente prin oraş, fac descoperiri de tot felul: Drojdioară întâleşte un om verde, care după dispoziţie îşi schimbă culoarea în alb sau negru iar Olimpia Dragu află cu groază că infractorii au de gând să dinamiteze liceul. Singura care îşi păstrează capul limpede în toată această harababură rămâne, bineînţeles, Minerva. Făcându-i iniţial jocul asasinului, ea sfârşeşte prin a-l demasca.

Romanul mi-a lăsat o impresie neplăcută. În mare, pare inspirat dintr-un scenariu prost despre noapte de Halloween, mai lipsesc doar dovlecii. Multă harababură şi cam atât.