O perfectă zi perfectă – Martin Page

Cât de amuzantă poate fi o carte despre un om care se sinucide non-stop? Foarte amuzantă, dacă autorul se numeşte, din întâmplare, Martin Page. 

Eroul pe care scriitorul îl propune este, fără îndoială, puţin excentric. Un inadaptat lipsit de tragism, personajul sfidează cu fiecare gest normalul. Apartamentul său nou îi inspiră oroare, motiv pentru care devastează totul, îşi construieşte propiul univers haotic într-o lume mult prea ordonată. Cadrul în care evoluează personajul se situează la graniţa dintre două extreme: exteriorul absurd de perfect, rigid, populat de măşti umane şi spaţiul interior, lumea paralelă, în care evoluează un barbat care nu vrea nimic, care există doar pentru a se sinucide.

Moartea devine, în carte, un laitmotiv. Eroul lui Page se sinucide zi de zi, pentru ca în mod miraculos să revină la viaţă. O face în cele mai ciudate locuri, la cele mai diferite ore, în cele mai ingenioase moduri. Îşi transformă casa într-un câmp minat, closetul declanşează o armă mortală, dozatorul de apă devine locul perfect pentru a te îneca. Motivul lipseşte, suicidul este un gest intrat în rutină, reflex aproape.

În lumea din afară, personajul joacă un rol, pe care îl interpretează riguros, dar lipsit de convingere. Angajează actori pentru a crea poza de familie perfectă, are o dublură care face figură bună de fiecare dată când situaţia o impune, poartă perucă pentru că „normalitatea” implică oameni cu cu păr pe cap.    

Portretul vieţii personajului este întregit de un rechin. Ce caută un peşte în povestea de faţă? Cel mai probabil, un loc confortabil, aprovizinat din plin cu mâncare. Şi cum cea mai simplă soluţie se dovedeşte şi cea mai bună, rechinul nostru îşi face culcuş în corpul personajului şi nu se dă ieşit în ciuda unui regim vegetarian şi a unei porţii duble din „Fălci 1”.

Cam acesta este, în mare, subiectul romanului. O viaţă atipică, redată într-o formă care te face să asimilezi absurdul, cotidianului. Citindu-l pe Page, ajungi la concluzia că este absolut firesc să-ţi îmbunătăţeşti zilnic sucul de portocale cu o cutie de calmante, să te arunci pe geam iar apoi să îţi duci mai departe viaţa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Cartea mi-a plăcut. Este genul de poveste care îţi înseninează dimineaţa, care te face să zâmbeşti situaţiilor tragice şi să le identifici latura hazlie. V-o recomand; este o lectură scurtă, uşoară, şi … profitabilă.