Oamenii fericiți citesc și beau cafea – Agnès Martin-Lugand

Când ”Oamenii fericiți…” a apărut pentru prima dată în librării, am zâmbit. Mă loveam pentru prima dată de ceea ce avea să devină o modă dubioasă, în care titluri concise și de efect sunt înlocuite de fraze care sună frumos și nu spun nimic. Am decis atunci pe loc că ”Oamenii fericiți..” nu va ajunge pe lista mea de lecturi prea curând. Patru ani mai târziu am cedat totuși, după nenumărate insistențe și recomandări. Proastă idee.

Cartea este exact ce mi-am imaginat – o adunătură de stereotipuri, prost lipite între ele: iubire, moarte, regăsire, Paris, o eroină impulsivă și ruptă de realite, un irlandez focos și câteva mențiuni despre cărți, așa, pentru o notă intelectuală. Sunt teme de care s-a uzat și s-a abuzat în trecut, deși alți autori măcar au încercat să pară coerenți. Lugand eșuează și în această privință. Mda, probabil a reușit să provoace câteva orgasme mute unor gospodine care citeau cartea în timp ce învârteau în ciorbă. Puncte bonus pentru că autoarea e de origine franceză, prin urmare musai să fie ceva de capul ei. Nope, nu e.

Ironia la o parte, romanul a reușit totuși să mă pună pe gânduri: de două zile stau și mă frământ și încerc să îmi dau seama în ce loc din univers o sticlă de șampon (cu miros de căpșuni, să ne înțelegem) ține un an. Nu de alta dar m-aș muta urgent acolo.