Pfitz-Andrew Crumey

Ultima lectură din anul 2009 … Ca de obicei, am ales-o fără un criteriu anume, încrezătoare că la momentul potrivit, toate cărţile găsesc drumul spre mine. „Pfitz” a fost lectură relaxantă, poate şi pentru că nu am căutat cu tot dinadinsul să-i găsesc un sens .

Micul roman este o fuziune între realităţi. Un rege încearcă să rămână în amintirea posterităţii nu câştigând războaie sau construind palate, ci proiectând oraşe imaginare, lumi perfecte, care există pe hârtie, fără ca cineva să aibă măcar intenţia de a construi.

Dar, ca orice artist, şi regele întâmpină dificultăţi în a-şi realiza obiectivele. Cumva, niciun proiect, exceptând primul, nu îl satisface. De ce? Răspunsul vine abia la bătrâneţe: oraşele făcute pentru a stimula plăcerile nu sunt sortite să dureze. Pradă acestei revelaţii, regele decide să investească toate resursele ţării într-un ultim proiect: oraşul enciclopedic. Toţi locuitorii sunt angrenaţi în muncă; se consituie comitete şi secţii speciale, fiecare casă, fiecare obiect trebuie descris cu precizie. Dar ce ar fi un oraş fără oameni? Dorinţa de planificare împinge lucrurile la un nou nivel: oamenii încep să proiecteze … destine. Fiecare locuitor al oraşului enciclopedic este descris cu acurateţe, destinul său este transat în cele mai mici detalii. Apoi dintre cetăţeni se disting scriitori ale căror opere trebuie scrise şi ele…

Printre oamenii care lucrează la oraşul enciclopedic se numără şi Shenk, un cartograf. O vizită întâmplătoare la departamentul de Biografie i-o scoate în cale pe Estrella, de care se îndrăgosteşte. Dar cum să atragă atenţia tinerei? Un nume pe o hartă îi sare în ajutor : Pfitz … Nimeni nu ştie cum a apărut personajul, nicăieri nu există informaţii asupra lui, totusi Pfitz reprezintă unica posibilitate de a stabili o legătură cu Estrella. Doar ajutând-o pe tânără să descopere legătura dintre acel nume şi destinul contelui a cărui biografă este, Shenk poate spera să-i atragă atenţia.

Dar cum să vorbeşti despre un om care n-a existat niciodată, despre care nu există nicio referinţă? Shenk decide să îşi ia destinul în propriile mâini şi începe să inventeze povestea lui Pfitz. Dar lucrurile nu decurg conform planului: deşi atrasă de poveste, Estrella se arată în continuare reticentă, chiar temătoare, iar Shenk se pomeneşte atras într-o istorie care nu îi rezervă decât neplăceri. Graniţa dintre autori, cititori şi personaje dispare. Cât din esenţa fiecărui scriitor conţine o carte şi în ce măsură poate un autor dirija viaţa propriilor personaje? Cartea nu răspunde la aceste întrebări, însă are meritul de a le formula, de a ne face să ne privim dintr-o altă perspectivă. Până la urmă, poate chiar noi suntem personajele dintr-o frumoasă poveste, pe care o mână nevăzută o scrie.

Sfârşit de an … Cu 100 de cărţi citite şi 107 postări pe blog, 2009 pare să fi fost un an bun, chiar foarte bun. Nu-mi rămâne decât să sper că, şi în 2010 ne vom citi cu acelaşi entuziasm şi că blogul meu va creşte, atât sub aspect calitativ, cât şi cantitativ.