Prinţesa gheţurilor-Camilla Läckberg

Există cărţi în privinţa cărora e mai bine să fi avertizat, altfel rişti să nu le acorzi circumstanţe atenuante. Norocul meu a fost că, în clipa în care am început să citesc „Prinţesa gheţurilor”, ştiam cu ce urma să mă confrunt. În caz contrar, probabil aş fi ratat un roman reuşit.

Care e problema cu cartea? Seamănă extraordinar de mult cu „Bărbaţii care urăsc femeile” de Stieg Larsson, atât din punct de vedere al temei, cât şi al cadrului. Ambele romane dezgroapă secrete din trecut şi au în centrul lor oameni simpli, dar tenace. Dar nu e doar asta. Ceea ce m-a făcut să „conectez” instantaneu cele două romane a fost senzaţia de deja-vu pe care am avut-o nu de puţine ori, citind „Prinţesa gheţurilor”. Anumite pasaje par pur şi simplu rupte din „Bărbaţii care urăsc femeile”. Partea interesantă este, că, în ciuda zecilor de asemănări, niciodată nu m-am simţit tentată să contest originalitatea unuia din cele două romane. Ambele sunt cărţi „cu miez”, pornesc de la un nucleu diferit care ulterior evoluează asemănător.

Personajul central al cărţii este Erica Flack . Întoarsă în oraşul natal, Fjällbacka, ea încearcă să se „vindece” după decesul recent al părinţilor ei. Dar oraşul, odinioară atât de liniştit, îi rezervă o surpriză îngrozitoare: la scurt timp după sosirea Ericăi, prietena acesteia din copilărie, Alex Wijkner, este găsită moartă. Întinsă în cadă, înconjurată de gheaţă şi sânge, defuncta oferă o imagie cutremurătoare.

Ipoteza de la care se porneşte iniţial este cea a suicidului. Dar cumva, Ericăi îi vine greu să accepte această idee. Deşi prietenia dintre ea şi Alex se încheiase cu ani în urmă, femeii îi este greu să rămână pasivă. Decide să întreprindă o investigaţie pe cont propriu, iar eforturile ei nu sunt în van. În clipa în care, aflându-se în casa prietenei ei, Erica surprinde un necunoscut controbăind printre lucruri, ea are certitudinea că ceva nu este în regulă.

În paralel, şi poliţia face progrese. Curând se confirmă ceea ce Erica intuise de mult: moartea lui Alex era de fapt o crimă. Dar cine ar fi avut interes să omoare o femeie care îşi încheiase cu ani în urmă socotelile cu Fjällbacka? Apoi se dovedeşte că Alex fusese însărcinată, şi noi semne de întrebare apar. Poliţia pe un front, iar Erica pe celălalt, caută răspunsuri.

Aflată în plină investigaţie, Erica mai are de înfruntat şi o serie de probleme pe plan personal şi profesional. Acceptă cu greu decesul părinţilor, casa goală, obiectele fără stăpân, iar faptul că sora ei refuză să o sprijine, îi amplifică starea de singurătate. Profesional, Erica se găseşte într-un impas. Este plictisită de romanul pe care îl scrie şi în paralel vede în povestea pe care o trăieşte un subiect excelent pentru o nouă carte.  Pe de altă parte însă, are remuşcări gândindu-se că speculează moartea prietenei ei, iar acest lucru o motivează şi mai mult să caute adevărul.

Când Erica il revede pe Patrick, un amic din copilărie devenit între timp poliţist, vechi sentimente renasc. Erica se trezeşte captivă într-o poveste în care profesionalul se întrepătrunde cu personalul, şi trecutul cu viitorul.  Dar va reuşi ea să îţi croiască drum în acest labirint şi să găsească ucigaşul?

Romanul Camillei Läckberg mi s-a părut o lectură captivantă, cu atât mai mult cu cât l-am perceput ca pe o dublă vânătoare; în romanul scriitoarei nu am căutat doar un criminal, ci şi elemente dintr-o altă carte dragă mie.  Privit din această perspectivă, „Prinţesa gheţurilor” nu este doar un roman bun, ci un adevărat festin pentru orice pasionat al romanelor poliţiste.