Sfârşitul unei iubiri – Graham Greene

Partea bună, atunci când călătoreşti mult cu trenul, este că ai ocazia să citeşti fel de fel de cărţi, pe care în caz contrar le-ai abandona fără regrete. În cursul unei astfel de călătorii, mi-am îmbogăţit cultura literară cu Graham Greene. Îmbogăţit este un fel de a spune, căci în afara unei poveşti din cale afară de plictisitoare, romanul nu are nimic de oferit.

„Sfârşitul unei iubiri” urmăreşte evoluţia unui triunghi conjugal format din Maurice Bendrix, un scriitor relativ cunoscut, Sarah Miles şi soţul ei, Henry Miles.  Henry şi Maurice sunt prieteni. Sarah şi Henry, amanţi. O combinaţie perfectă, până în clipa în care Sarah îşi abandonează, aparent fără motiv, iubitul, şi dispare.

Doi ani mai târziu, Maurice încă nu a reuşit să treacă peste despărţire. O iubeşte pe Sarah, dar în acelaşi timp este furios pe ea. O întâlnire întâmplătoare cu Henry îl antrenează pe scriitor într-un joc periculos. Henry se teme că este înşelat de soţia  sa, motiv pentru care Maurice se oferă să angajeze un detectiv particular pentru a o spiona pe Sarah.

Din acest punct, lucrurile o iau razna. Maurice constată relativ repede că dorul de fost amantă nu l-a părăsit, însă dorinţa de a-i imputa eşecul relaţiei nu scade, din contră. Cei doi se reîntâlnesc, însă cuvintele nu fac decât să amplifice misterul unei despărţiri aparent nejustificate. Apoi detectivul angajat fură jurnalul femeii, iar la iveală ies lucruri de necrezut: în timpul unui bombardament (vorbim de cel de-al doilea Război Mondial) Sarah jurase să îşi părasească amantul, dacă acesta va scăpa cu viaţă de sub dărâmături. Ateu convins, scriitorul vede în jurământ o chestiune fără importanţă, şi decide să o recucerească pe Sarah, dar aceasta moare în mod stupid, lăsând în urmă un soţ şi un amant dezolat.

Misterul ce înconjoară femeia nu dispare odată cu moartea ei. Zvonurile că Sarah ar fi dorit să se convertească la catolicism se amplifică, şi are loc un adevărat război între Bendrix, adept al incinerării, şi un preot. Paradoxal, în loc să se distanţeze, Maurice şi Henry devin tot mai apropiaţi odată ce infidelitatea lui Sarah este dezvăluită. Se mută împreună, îşi caută apropierea, se menajează reciproc. Aşa se sfârşeşte romanul: soţul şi amantul, mergând braţ la braţ să bea ceva.

„Sfârşitul unei iubiri” mi s-a părut un roman plictisitor, poate şi pentru că insistă prea mult pe tema găsirii unei identităţi prin religie. În general înghit greu toată vorbăria despre reîntoarcerea în sânul bisericii şi regretul faţă de greşelile trecutului. Iar Sarah mi se pare complet superficială. O Otilie în variantă britanică, căreia toţi bărbaţii se grăbesc să-i atribuie mister, profunzime, ignorând esenţa.  Până la urmă, cel mai reuşit element al romanului mi s-a părut… titlul. „Sfârşitul unei iubiri” … O carte care ar fi putut fi o capodoperă, dacă n-ar fi stricat-o conţinutul.