Şoimul rătăcitor –o poveste de dragoste- Glenway Wescott
Desfăşurată pe parcursul unei singure după-amieze, acţiunea cărţii dezvoltă problematica iubirii, într-o societate în care marile pasiuni şi idealuri şi-au pierdut de mult culoarea şi sensul.
Aflat în vizită la conacul unei prietene, Alwyn Tower, un scriitor aspirant, devine fără voie martor la o zi din viaţa familiei Cullen.
Sosiţi pe nepusă masă la Alexandra, ei formează un triunghi ciudat: doamna Cullen, o irlandeză excentrică, domnul Cullen, soţul blazat, plictisit de mofturile soţiei, şi Lucy, şoimul doamnei Cullen.
Incompatibilităţile dintre soţi devin evidente, pe măsură ce orele trec. Larry Cullen se conturează treptat ca un om dedat exceselor, pe care soţia încercă să-l apere, cu un relativ succes, de atracţia viciului, obligându-l să călătorească şi să ia parte la activităţi faţă de care acesta manifestă doar un interes pasager.
Un rol aparte în acţiune ocupă drama păsării, Lucy. Simbol al unei confruntări de mii de ani între puterea îmblânzitoare a omului şi dorinţa de independenţă specifică prădătoarelor, Lucy suferă destinul fatidic al oricărui prizonier: captivă pe o mănuşă, ea este sortită să se întoarcă, mereu şi mereu, la acelaşi stăpân.
Privind din umbră totul, Tower găseşte în soarta păsării o teribilă asemănare cu destinul uman: “Apoi, m-am plâns mie însumi: dacă judecata îţi este slabă, atunci te îndragosteşti de cei care nu te pot iubi. Dacă iubirea din trecut ţi-a făcut vreun rău, nu vei putea păstra iubirea când o obţii, iar îmbrăţişarea ta nu va fi destul de puternică. Fie mila, fie autocompătimirea s-ar fi putut să-ţi fi înmuiat inima, astfel încât să nu lase nicio urma. Şi atunci zbori înapoi la locul tău, ruşinat şi frustrat. Aproape întreaga viaţă se desfăşoară stând la locul tău. Nu există niciun cuib, nu este nimeni cu tine exact pe aceeaşi stâncă sau ramură. Situaţiile pline de pasiune sunt prea meschine pentru a-ţi da nişte companioni adevăraţi. Aşa că stai acolo şi încerci să nu te mişti, aţipind şi visând pentru a te scuti de necazuri.”
După-amiaza riscă să se sfârşească tragic: într-un spontan act de răzbunare faţă de soţia sa, Larry Cullen o eliberează pe Lucy iar recuperarea păsării nu duce decât la adâncirea unor frustrări. Pe drumul de întoarcere, în maşină, toată furia refulată a soţului iese la iveală, într-un gest al cărui dramatism nu poate fi depăşit nici de ridicolul unei situaţii în care doi soti, deşi complet lipsiţi de afecţiune unul pentru celălalt, găsesc totuşi energia necesară pentru a se înfrunta.
M-am suprins întrebându-mă dacă “Şoimul rătăcitor” este oglinda unui destin tragic. Poate. Dar mai presus de toate, este imaginea unor sentimente pierdute, a unei căsnicii în care compromisul a înlocuit, treptat, sentimentul. Imaginea unei lumi în care chiar şi iubirea nu mai aduce vitalitate, ci doar oboseală: “Pasiunea neîmpărtăşită, o dragoste dezbinată de situaţii sau greşeli; o sexualitate deghizată în iubire- toate acestea sunt chestiuni de o mai mică importanţă, o jenă voluntară, temporară, în comparaţie cu lungul drum al dragostei adevărate, mai ales al căsătoriei. Într-o căsnicie, insulta apare din nou şi din nou şi din nou; iar durerea nu trebuie doar îndurată, dar şi consimţită; iar măsura de iertare ce este necesară pentru a şterge toate astea este incredibilă şi obositoare.”