The longest ride – Nicholas Sparks

“If we’d never met, I think I would have known my life wasn’t complete. And I would have wandered the world in search of you, even if I didn’t know who I was looking for.”

Iubim fără să cerem explicații. Printr-o întâmplare, poveștile noastre se întretaie, se țes împreună, până când ajungem să nu mai putem percepe viața unul fără celălalt. E un sentiment care nu ține cont nici de epocă, nici de circumstanțe … se întâmplă pur și simplu. Luptăm, ne agațăm unul de celălalt, creștem împreună. Ne pierdem, pentru e ne regăsi.

Am perceput romanul lui Sparks ca pe o revenire la simplitate. Ne spunem că iubirea se schimbă, se “modernizează”. Că normele în vigoare acum jumătate de secol sunt perimate. Autorul reduce lucrurile la esențial, arătându-ne că, în esență, dragostea nu este altceva decât incapacitatea de a trăi unul fără celălalt.

Acțiunea surprinde două destine care într-un punct se întretaie. Captiv în propria mașină, Ira, un evreu ajuns la capătul existenței, se trezește cu fantoma soției sale decedate alături. În încercarea disperată de a-l menține  în viață, Ruth, îl poartă înapoi în timp, rememorând, pas cu pas, povestea lor de iubire. Din evocările lui Ira, completate uneori de remarcile pline de spirit ale fostei lui soții, se desprinde încet, încet imaginea unei idile de o viață. Ea, o refugiată frumoasă cu o pasiune pentru artă. El, fiu de negustor, cu urechile cam lungi și o viziune simplistă. Și totuși, a fost de ajuns o privire pentru ca toate aceste diferențe să își piardă însemnătatea și pentru ca fiecare să își recunoască, unul în celălalt, alesul. Nici războiul, nici lipsa copiilor, nici toate micile suferințe aferente unei conviețuiri de decenii nu le afectează sentimentele. Pasiunea lui Ruth pentru artă, completată de spiritul de negustor a lui Ira îi face, de-a lungul timpului, stăpânii unei colecții remarcabile. Când Ruth moare, personajul se trezește singur printre tablouri. Se plimbă printre ele, evocând, prin fiecare tușă redescoperită, ceva din imaginea femeii iubite.

La doar câteva zeci de mile distanță, la colegiul Wake Forest, Sophia încearcă să își revină după un prim eșec sentimental. În momentul în care îl întâlnește pe Luke, un cowboy modern, nu intuiește măcar că o conversație și un sărut îi vor zdruncina existența din temelii. Între cei doi se înfiripă o relație, dar complicațiile specifice vârstei își spun cuvântul. Luke încearcă din greu să salveze ferma familiei. Sophia încă își caută drumul spre o lume a adulților într-un plan cu totul diferit de cel al prietenului ei. Ca și în cazul lui Ruth și Ira, extremele se atrag, se completează. Iar într-un punct, destinele dintre două perechi separate de generații se intersectează.

“The longest ride” ar putea părea un roman siropos și ușor naiv, cel puțin din prisma tematicii. Îl salvează în schimb stilul. Sparks lasă puțin loc pentru dulcegării. Trăirile și introspecțiile personajelor au o notă de autentic ce conferă romanului substanță. Ruth și Ira, Sophia și Luke, cu toții ar părea perfect credibili luați ca și cupluri separate. Incidentul care le unește, deși improbabil privit prin ochii unui sceptic, ajută la conturarea ideii de continuitate. Iar finalul ne lasă zâmbind și poate puțin mai încrezători în destin.