Trei într-o barcă-Jerome K. Jerome

Când, în urmă cu vreo cinci ani, am încercat să citesc pentru prima dată „Trei într-o barcă”, am abandonat-o după primele pagini. Mi se părea o prostie, autorul încerca cu orice preţ să pară hazliu, reuşind să fie doar ridicol.

Ulterior am reluat cartea, la îndemnul Runiei, care o califica drept o splendidă mostră de umor englezesc. Poate că gusturile mi s-au mai cizelat între timp, poate că noţiunea mea despre ce înseamnă un roman bun s-au modificat, nu ştiu, cert este că am sfârşit prin a privi „Trei într-o barcă” cu alţi ochi.

Marele talent al lui Jerome K. Jerome este acela că valorifică absurdul situaţiilor cotidiene. Îşi ia timp să observe ceea ce unui trecător grăbit scapă şi în baza acestor observaţii construieşte un roman de-a dreptul savuros.

Trei prieteni, Harris, George şi Jerome decid să facă o excursie de două săptămâni cu barca, de la Londra la Oxford. Grupul este completat de Montmorency, un foxterier cu o adevărată pasiune pentru scandaluri.

Doar că a organiza o călătorie se dovedeşte puţin mai complicat decât anticipat. O lege elementară a făcutului bagajelor spune că dacă ai nevoie de un lucru, acesta se va afla în mod obligatoriu pe fundul geamantanului. Aceasta este doar una dintre concluziile la care personajele ajung, după o istovitoare muncă de împachetat. Iar călătoria în sine este, pe lângă un prilej de „relaxare” o adevărată lecţie de viaţă. Cum altfel ar fi aflat cei trei prieteni că rufele nu se spală în Tamisa sau că apa unui râu arată mult mai ispititoare de la distanţă? Montmorency, pe de altă parte, cultivă propriile sale relaţii în lumea câinilor şi, în clipele libere, experimentează altruismul în cea mai pură formă a sa:

„Celelalte ingrediente nu le mai ţin minte, dar de un lucru sunt sigur: nu s-a aruncat nimic! Îmi amintesc că Montmorency, care urmărise toate operaţiunile de pregătire a cinei cu cel mai viu interes, o şterse într-un târziu cu o expresie gânditoare şi preocupată. După câtva timp se întoarse cu un şobolan de apă în bot. Evident, vroia şi el să contribuie la cina noastră cu ceva- nu-mi dau seama dacă în bătaie de joc sau din dorinţa sinceră de a ne ajuta într-adevăr.”

Cum se încheie această minunată călătorie? Multă ploaie şi multă alergătură ar fi un răspuns posibil. Cert este că cei trei prieteni (fără a menţiona şi câinele) sfârşesc prin a aprecia subit confortul localurilor londoneze. În ceea ce-l priveşte pe cititor, el se va îndrăgosti pentru totdeauna de umorul englezilor şi poate pe viitor va privi cotidianul cu alţi ochi, descoperind astfel în el o inepuizabilă resursă de situaţii comice.