Tropicul cancerului-Henry Miller

„Atunci, asta ce e? Nu e carte. E calomnie, defăimare, ponegrire. Nu e carte în sensul obişnuit al cuvântului. Nu, e o insultă prelungită, un scuipat în obrazul artei, un şut în fundul lui Dumnezeu, al omului, al destinului, al timpului, al iubirii, al frumuseţii… a ce vrei tu”. Iată cuvintele cu care Miller ne introduce într-un roman care nu iartă nimic.

Amestec ciudat între biografia scriitorului şi ficţiune, „Tropicul Cancerului” se încadrează în acea categorie de romane care impresionează mai mult prin stil, decât prin conţinut. Altfel spus, genul de carte care nu comunică o întâmplare, ci o viziune. În acest caz, imaginea unei lumi în care existenţa se rezumă la un „futai pe cinste” şi la necesitatea de a-ţi asigura un acoperiş deasupra capului. Daca mai e rost şi de ceva de mâncare, cu atât mai bine…
La prima vedere, romanul debordează sexualitate şi atât. Zeci de scene de amor, lipsite însă de cel mai elementar sentiment al implicării. Personajele fac sex la fel de firesc ca şi cum ar respira. Fără a recepta totul la un nivel mai profund, fără a simţi, uneori, nici măcar plăcerea.

Am face o nedreptate romanului afirmând că tratează exclusiv tema sexualităţii. Inserând cu dibăcie scene din propria sa viaţă, Miller ne aduce faţă în faţă cu destinul scriitorului, acel om blazat, forţat fie să scrie „după normă” sub ochii vigilenţi ai amantei, fie să „devoreze” biblioteci întregi, pentru a constata că tot ceea ce avea de gând să creeze, fusese scris de mult.

Personajul ne poartă printr-un Paris invadat de păduchi şi de femei uşoare, un oraş cu locuinţe mizere, locuite de artişti la fel de mizerabili. Un oraş al ciudaţilor, al inadaptaţilor, un loc claustrant prin însuşi imensa libertate de mişcare pe care o oferă. M-am întrebat deseori de ce personajul, şi, până la urmă, scriitorul, nu a abandonat Parisul pentru a se întoarce în America cea plină de posibilităţi. Poate pentru că, în felul lui ciudat, personajul se simte ataşat de Paris … Se simte ataşat de un oraş în care cele mai ciudate lucruri par fireşti, în care poţi să suferi săptămâni la rând de foame iar apoi să te căpătuieşti cu ajutorul unui prieten. În care poţi să critici şi să fii cinic, să faci schimb de „curve” cu un prieten, toate acestea fară a fi blamat.

În mod cert „Tropicul cancerului” nu este o carte pentru oameni pudici. A cauzat unul dintre cele mai celebre procese pentru obscenitate din anii ‘60 şi nici în momentul de faţă este tocmai ceea ce am putea numi un roman „uşor digerabil”. Totuşi, eu îl consider un roman interesant, diferit de tot ceea ce am citit până acum. Cei aflaţi în căutarea de lecturi „mai altfel” nu vor fi dezamăgiţi.