Un apartament la Paris – Michelle Gable

Am cumpărat ”Un apartament la Paris” din impuls. Am lecturat pe diagonală descrierea și asta a fost. Apoi am citit despre carte și povestea care stă la baza ei. Deja devenisem sceptică. Mă temeam că autoarea profita de notorietatea unei știri virale pentru a vinde un roman slab. Adevărul s-a dovedit a fi la mijloc. Fără a fi o capodoperă, ”Un apartament la Paris”  reușește totuși să confere o aură romanțată unor poze care au fascinat publicul. Dă sens imaginilor, le unește într-o poveste pe jumătate reală. Este o lectură, ușoară, plăcută, iar intervențiile scriitoarei se simt exact atât cât este nevoie.

Povestea are la bază apartamentul recent descoperit al lui Marthe de Florian. Cu câțiva ani în urmă, știrile titrând descoperirea unui apartament în Paris, neatins de 70 de ani, făceau senzație. În acest cadru, autoarea își plasează personajul, pe April Vogt, un specialist în mobilă antică din America. Momentul descoperirii apartamentului surpinde personajul la răscruce: cu relația în criză, April vede în locuința Marthei prilejul perfect pentru a scăpa de niște întrebări fără răspuns imediat, refugiindu-se la Paris.

Apartamentul se dovedește o adevărată comoară: mobile de lux, aparținând unor perioade istorice diferite, îngrămădite parcă la întâmplare într-un loc prea mic ca să le cuprindă; oglinzi, tablouri, o întreagă viață de om adunată între patru pereți. Piesa de rezistență se dovedește a fi un tablou pictat de Giovanni Boldini. Fără să vrea, April ajunge să se implice personal în istoria apartamentului. Dincolo de comorile pe care le găzduiește, ea vede în apartament purtătorul unei povești care nu trebuie uitată. Așa că încearcă să descopere povestea proprietarei.

Firul narativ principal se întretaie cu relatări din jurnalul lui Marthe de Florian, iar în paralel cititorul este atras într-un altă poveste, purtând parfumul unei epoci trecute. Abandonată de mică, Marthe de Florian reușește să își depășească statutul de orfană, devenind în timp una din demimondenele celebre din Paris. Întreține relații cu artiști, scriitori și politicieni, frecventează locuri la modă, devine subiectul unor drame și rivalități . Relatările ei nu se restrâng la experințe personale; prin cuvintele Marthei, reînvie o întreagă epocă, un Paris boem, strălucitor, vulgar pe alocuri, seducător tocmai prin lipsa lui de pudoare. Iar dacă pentru cititor pasajele respective reprezintă un prilej de delectare temporară, pentru April devin curând un scop în sine. Captivată de povestea Marthei, reușește să uite de propriile probleme, iar asta se dovedește a fi calea spre vindecare.

”Un apartament la Paris” a fost, până la urmă, o carte mai bună decât mă așteptasem. Nu impresionează prin stil, dar primește puncte în plus pentru prezentarea echilibrată, pentru capacitatea autoarei de a îmbina în mod plăcut realul și fantasticul. Este o lectură ușurică, numai bună pentru o zi de iarnă. Recomand!