Veronika se hotărăşte să moară-Paulo Coelho
La prima lectură, carte mi s-a părut bunicică, poate şi pentru că era prima în care scriitorul reuşea să rămână fidel unei idei până la capăt.Cert este că am citit-o cu plăcere şi nu m-am ferit să o recomand de câteva ori.
A doua lectură a adus şi o perspectivă nouă. Poate pentru să sunt scârbită de scriitori ultra-mediatizaţi, poate pentru că gusturile mi s-au schimbat simţitor într-un an, fapt este că acum romanul mi-a lăsat un gust neplăcut. Nu neg importanţa mesajului transmis, nici o oarecare valoare stilistică, dar totuşi nu am putut să-mi reprim senzaţia că am fost îndopată cu „lecţii de viaţă” de care, în esenţă nici nu aveam nevoie.
Pentru cei care nu au citit romanul, iată un scurt rezumat:
Sătulă de o viaţă banală, Veronika, o fată din Slovenia, decide să-şi pună capăt zilelor. Tentativa ei eşuează, iar tânăra este internată la Villete, un azil de nebuni din capitală. Acolo Veronika află că supradoza de medicamente i-a afectat puternic inima, motiv pentru care îi mai rămân puţine zile de trăit.
Pe parcursul acestor zile, Veronika intră în contact cu ceilalţi nebuni din spital şi treptat dobândeşte o nouă perspectiva asupra vieţii: îşi redescoperă visele şi, apărată fiind de stigmatul de „nebună”, descoperă noi dimensiuni ale existenţei, ajungând în final la concluzia că viaţa ei a fost lipsită de savoare doar pentru că nu a avut curajul să sfideze anumite convenienţe.
Veronika sfârşeşte prin a se îndrăgosti de un tânăr din spital, Eduard. Dispusă să-şi trăiască la maxim ultimele ore, ea fuge cu el. Dar moartea întârzie să apară… La sfârşit ne este dezvăluit faptul că Veronikăi îi fusese doar inoculată ideea că este pe moarte, pentru a o face să preţuiască viaţa.
Deşi cartea conţine destule idei pertinente şi mesajul din final este unul optimist, ea nu a reuşit să-mi atingă o coardă mai sensibilă. Poate şi pentru că „tonul face muzica”. Şi tonul nu m-a atras … Nu m-a atras toată vorbăria despre nebuni, nici concluzia că aceştia sunt doar oameni care au curajul de a fi diferiţi.
Probabil că o anumită categorie de cititori vor vedea în „Veronika se hotărăşte să moară” o carte bună, cu un mesaj bine conturat. Eu nu mă număr printre aceştia. Dar nici nu voi fi cea care va nega faptul că, în esenţă, romanul este unul uşor de lecturat şi nu lipstit de o oarecare valoare literară.
7 Comments
Anonymous
sunt satula de "intelectualele" gretoase de genul tau care opteaza sa critice o carte buna, doar pentru ca vor parea mai inteligente, mai profunde si mai sofisticate daca nu vor lua apararea unui roman comercial. de ce nu publici tu o carte care sa ne impresioneze daca te crezi asa desteapta? daca raspunsul e ala la care ma gandesc eu, cel putin ai bunul simt si nu-ti mai bate joc de munca altora.
rotizzy
Anonim, orice om are, cred, dreptul la propia părere. Niciodată nu am emis pretenţii de obiectivitate, şi din moment de Coelho mi se pare slab, nu văd de ce aş afirma contrariul. Nu am nimic cu romanele comerciale, sunt destul cărţi bune care s-au bucurat de succes. Prefer să fiu un "intelectual greţos" cu tăria propriilor opinii, chiar cu riscul de a călca pe coadă anumite persoane.
Pe viitor, dacă ai să-mi comunici ceva, te-aş ruga să apelezi la argumente pertinente, nu la epitete "măgulitoare".
Calin
Buna ziua,
Reactionez si eu desi am citit randurile de mai sus doar pana la: “Pentru cei care nu au citit romanul, iată un scurt rezumat:” (aceasta deoarece personal nu am citit cartea !) si comentariile… in care din pacate tonul folosit nu face cinste nimanui. Totusi, rotizzy, nu inteleg demersul de a descrie subiectul unei carti in cateva randuri “Pentru cei care nu au citit romanul”. Sunt curios ce va indeamna sa faceti acest lucru. Pentru a ma face mai bine inteles, folosesc mai jos cuvintele marelui nostru poet :
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
(1919)
Izabela
@Calin In general o recenzie se adreseaza in buna parte celor care nu au citit o carte, si incearca sa se “documenteze” putin inainte sa o inceapa. Prin urmare, nu vad nimic gresit in a scrie cateva randuri despre subiect.
ana
e o carte interesanta..recomand..sau acum e prea tarziu catoti stiu finalul datorita celui care a postat rezumatul cartii
Calin
As vrea sa adaug inca ceva la ce am scris mai sus. [link sters de adminstrator]
Izabela
@Calin Nu am vazut sensul linkului tau, de aceea l-am sters, Nu am nimic impotriva trimiterilor de acest gen in comentarii, dar sa fie la subiect.