Viaţa în înalta societate-John Braine

Vă spuneam acum câteva zile că „Drumul spre înalta societate” m-a impresionat în mod plăcut. Din acest motiv nu am putut rezista mult timp tentaţiei de a citi continuarea, „Viaţa în înalta societate”.

Al doilea roman al lui John Braine s-a  dovedit a fi pe măsura primului. Continuând întâmplările din „Drumul spre înalta societate”, „Viaţa în înalta societate” ne introduce în lumea oamenilor scăpătaţi care, deşi au un statut superior şi o situaţie financiară bună, nu reuşesc să aparţină, în ciuda eforturilor, elitei.

Printre oamenii mai sus descrişi îl descoperim pe vechiul nostru prieten, Joe Lampton. Căsătorit cu Susan, tată a doi copii, el are tot ceea ce şi-a dorit în trecut: o casă frumoasă, două maşini, o slujbă mulţumitoare. Însă Joe a aflat mult prea târziu că banii nu cumpără un statut. În ochii societăţii, personajul este un parvenit, un vânător de zestre. Un parvenit educat, capabil să atragă, dar totuşi…

Poate că din cauza acestei etichete mai mult sau mai puţin meritate, Joe nu reuşeşte niciodată să se afirme. Pare condamnat să putrezească în umbra socrului, prizonier al unui post „călduţ”, dar lipsit de perspective.

Nici în căsnicie lucrurile nu stau mai roz. Deşi o iubeşte pe Susan, Joe nu îşi poate înfrâna un sentiment de exasperare surprinzând degradare treptată a unei femei odată desăvârşite. Ce a mai rămas din tânăra pură de odinioară? O femeie frumoasă dar uşor vulgară, ce fumează ţigări turceşti, foloseşte parfumuri de proastă calitate şi „face scene” cu orice ocazie.

Joe se simte prins. Îşi iubeşte fiica, ţine la fiul său, Harry (deşi acesta nu nutreşte decât un dispreţ slab camuflat faţă de tatăl său), e recunoscător soţiei, dar în acelaşi timp, e profund nefericit. Într-o astfel de stare de spirit, Joe o întâlneşte pe Norah. Iar Norah are ceva din vechea lui iubire, Alice.

Cum era de aşteptat, Joe şi Norah au o relaţie. Orice remuşcări ale eroului dispar în clipa în care Joe află că soţia îl înşală de ani de zile. Dar mai sunt şi copiii în joc… Va risca personajul pasul final, rupând-o cu trecutul, sau va rămâne în continuare prizonierul unei vieţi nesatisfăcătoare?

Scriind despre „Drumul spre înalta societate”, afirmam că Joe se vinde scump. Îi admiram atunci vag curajul de a dedica totul unui scop. Citind „Viaţa în înalta societate” am ajuns la concluzia că Joe nu s-a vândut sficient de scump. Căci nu există preţ suficient de mare ca să compenseze o viaţă lipsită de dragoste. O viaţă supusă convenienţelor, dedicată unor bani care nu vor fi niciodată ai tăi, o astfel de viaţă nu merită preţul libertăţii.